PlayTheBalls

Acasa > Blog

5 metode să plăteşti mai puţin pentru campaniile Google Adwords

adwords

Google Adwords este cea mai cunoscută platformă payperclik, o metodă de publicitate online care îţi permite să îţi afişezi reclamele şi să plăteşti doar atunci când acestea îţi aduc vizitatorii pe care îi doreşti.

Dat fiind controlul complet pe care un marketer îl are în a controla eficienţa acestui tip de campanie, Google Adwords este alegerea perfectă pentru campaniile care urmăresc un răspuns imediat din partea audienţei, fie că acesta se traduce într-o cumpărare, o înscriere la newsletter sau o completare a unui formular ce poate fi exploatat mai târziu de o echipă de vânzări.

Astăzi vă prezint 5 metode care vă vor ajuta să plătiţi mai puţin pentru campaniile Google Adwords şi să creşteţi implicit efcienţa acestora:

1. Stabileşte întotdeauna obiectivele amănunţit

La începutul fiecărei campanii este obligatoriu să îţi stabileşti obiectivele principale. Mai mult decât atât, determină foarte bine ce înseamnă pentru tine o conversie: cumpărare, abonare newsletter, completare formular, etc. şi cât este eficient să plăteşti pentru ea. În cazul în care costurile depăşesc rezultatele produse, este cazul să îţi revizuieşti cu atenţie campania şi să o optimizezi.

2. Targetează întotdeauna cât mai nişat anunturile

Dacă promovezi mai multe produse/servicii pe websiteul tău este indicat să promovezi fiecare produs/serviciu în parte sau o categorie cât mai mică. În felul acesta vei reuşi să trimiţi vizitatorul direct în secţiunea care îl interesează, să îi oferi informaţia relevantă şi apoi să îl determini să acţioneze. Rata de conversie a vizitatorilor va creşte vizibil, ceea ce înseamnă un preţ mai mic pe conversie şi un buget optimizat

3. Inserează cuvintele targetate în titlu şi în corpul anunţului

Dacă oferi consultanţă în afaceri, ar trebui să targetezi anunţurile pe căutarea “consultanţă afaceri” şi să incluzi termenul “consultanţă afaceri” atât în titlu cât şi în corpul anunţului tău. Vei plăti un preţ mai mic pentru fiecare click, iar anunţurile tale vor apărea deasupra altor anunţuri scrise generic, care oferă un preţ mai mare. Oricât de largă ar fi gama de servicii sau produse ar trebui să investeşti iniţial mai mult timp în scrierea de anunţuri cât mai specifice care îţi vor aduce vizite mai ieftine, o audienţă mai selectată şi o rată de conversie mai bună.

4. Selectează audienţa potrivită prin modul de redactare al reclamei

Să presupunem că oferi consultanţă în afaceri doar pentru companiile din domeniul construcţiilor. Dacă vei rula reclamele pe termenul “consultanţă afaceri” vei atrage o audienţă diversificată şi vei plăti inutil iar dacă vei alege să targetezi “consultanţă afaceri construcţii” este posibil ca termenul respectiv să nu genereze un volum de căutări suficient. Pentru a te asigura că vei atrage doar vizitatorii interesaţi, îi poţi segmenta din modul de scriere al anunţului. Astfel, vei rula anunţul pentru toate căutările legate de “consultanţă afaceri”, iar în corpul anunţului vei include o frază care te va ajuta să îi segmentezi precum: “consultanţă în afaceri doar pentru domeniul construcţiilor”.

5. Monitorizează conversiile, şi păstrează-le pe cele care se justifică (ROI)

La începutul unei campanii este recomandat să testezi cât mai multe variante de anunţuri, cuvinte targetate şi formulări. După o perioadă de test iniţială, poţi analiza care dintre variantele de anunţuri şi cuvinte targetate au un randament bun şi se justifică din punct de vedere al obiectivelor. După acest pas este recomandat să monitorizezi în continuare anunţurile zilnic, să creezi noi variante de anunţuri cu care să experimentezi şi să optimizezi în permanenţă campania.

Vei reuşi să plăteşti mai puţin în permanenţă dacă eşti dispus să dedici suficientă atenţie şi să îţi doreşti în permanenţă rezultate mai bune. În caz contrar vei cheltui un buget care va aduce doar un mic procent din rezultatele pe care le-ar fi putut obţine.

Mult succes.

Vrei rezultate? Stabileşte acum o întâlnire în care îţi spunem cum te putem ajuta.

Categorie: Marketing Online Scris de: PlayTheBalls In: 29.09.2008

Un comentariu pana acum.

  1. [...] SEO(Search Engine Optimization) & SEM(Search Engine Marketing) Optimizarea pentru motoarele de cautare inca domina in topul eficientei ca metoda de promovare online pe anumite domenii. Pentru a putea sa beneficiezi de o pozitie cat mai buna in motoarele de cautare este necesar sa incepi un proces de optimizare cu minim 6 luni inainte de data limita. SEM-ul(Adwords) poate sa iti aduca rezultate mult mai rapide sau poate completa cu succes o campanie SEO. Afla mai multe despre Google Adwords aici. [...]

Adaugă comentariul tău:

Stabileste acum o intalnire in care iti spunem cum te putem ajuta

Vezi mai multe detalii

Acest blog este construit pe WordPress