5 idei de marketing online pentru producatori

Acest articol face parte din newsletterul PlayTheBalls pe luna Aprilie. Daca vrei să primeşti lunar 5 articole de calitate şi alte informaţii, abonează-te acum.
Internetul a fost si este unul dintre cei mai puternici catalizatori ai fenomenului globalizarii. Multe dintre lucrurile pe care le-a impus: nivelarea preturilor, cresterea concurentei, informarea completa consumatorilor au fortat companiile sa devina mult mai competitive pentru a ramane profitabile.
In acelasi timp, Internetul a adus o serie de avantaje pentru mediul business, exploatate foarte putin de afacerile romanesti. In acest articol prezentam 5 idei de marketing online pe care tu, ca reprezentat al unui producator, le poti cu success pentru a creste cifra de afaceri si profitul realizat.
1. Construieste un website B2B
Din ce in ce mai multi distribuitori se documenteaza azi si iau decizii de cumparare pe Internet. Probabil stii deja (sau ai aflat de la oamenii de vanzari) care sunt principalele lucruri de care reprezentantii unui business sunt interesati cand vine vorba de o achizitie. Poate fi gama de produse, service, viteza de livrare, pretul si implicit marja de profit pe care o pot obtine, documentatia disponibila, etc.
Realizeaza o lista cu toate aceste informatii si o poti considera principalul punct de plecare pentru constructia unui website B2B. Poti include si alte facilitati cum ar fi optiunea de configurare si plasare comenzi complexe, generare facturi, etc. care pot salva resurse importante in randul echipei si aduc implicit un control mai bun asupra procesului.
Websiteul creat il poti promova direct catre clientii existenti sau prin campanii online(SEO, Adwords, campanii de bannere, PR, etc.).
Un potential client care este in cautarea unui producator va fi influentat pozitiv de un site care ii adreseaza direct nevoile, care are testimoniale, o siguranta a companiei si care ii prezinta toate informatiile de care are nevoie. Si va prefera intotdeauna aceasta companie in defavoarea uneia cu un site generalist ce contine informatii incomplete/generice/inexistente.
2. Integreaza un magazin online in business
Daca ai posibilitatea de a distribui produsele direct catre piata, un magazin online este cea mai buna metoda de a adauga un canal de distributie suplimentar. Desi volumele individuale sunt mici, ai de la inceput posibilitatea sa adresezi o audienta mult mai larga cu o logistica centralizata.
Un magazin online trebuie gandit ca o investitie independenta, cu o echipa alocata gradual, investiitii in infrastructura tehnica, promovare, etc. Insa, vanzarea online iti va aduce control bun in relatia directa cu beneficiarii finali.
Totodata, iti va aduce si o marja mai buna de profitabilitate mai buna, pentru ca nu mai exista intermediari aditionali.
Daca plasezi strategic echipa de lucru, elimini din start si principala problema a comertului electronic: stocurile disponibile si viteza de livrare.
3. Creaza branduri special pentru mediul online
Daca ai un produs de calitate, cu un suport adecvat, poti crea un brand exclusiv pentru distributia online. Sub umbrela brandului poti vinde produsele care pot fi achizitionate online si se aliniaza cu valorile alese.
Un exemplu direct: un producator de textile in regim Lohn, cu tehnologie si produse calitative poate sa creeze un brand pentru mediul online sub care sa realizeze distributia.
Crearea si impunerea unui brand relevant pe piata necesita resurse, o gandire etapizata, dar aduce avantaje clare cum ar independenta fata de distribuitori sau marje de adaos mult mai consistente.
4. Realizeaza un newsletter relevant, plecand de la o strategie
Un newsletter este o modalitate excelenta de a comunica direct cu audienta ta. Treptat ii vei aduce mai aproape si ii vei convinge sa cumpere pentru prima data sau mai mult si mai diversificat. Inainte de a porni la drum stabileste cum se imparte audienta ta: distribuitori, afaceri care achizitioneaza direct, consumatori finali, etc.
Personalizarea este cheia in comunicarea directa: realizeaza un newsletter personalizat pentru fiecare categorie, cu obiective specifice. Spre exemplu pentru distribuitori poti sa aduci noutati relevante despre produse, promotii, studii de caz creative ale altor afaceri care au reusit sa castige mai mult fiind creativi, etc. Poti merge chiar si mai departe, acordand idei si expertiza directa pentru a-i ajuta sa devina mai buni la prezentare, pricing, vanzari on store, etc. Mai multe vanzari pentru ei inseamna automat mai multe vanzari pentru tine.
Un newsletter este cea mai rapida modalitate sa pornesti o relatie directa, personala cu zeci, sute sau mii de potentiali clienti.
5. Foloseste retele sociale pentru a atinge piete noi
Pe Facebook au cont astazi peste 450 de milioane de oameni. Este o retea sociala imensa, care creste spectaculos in fiecare zi si care ofera posibilitati de comunicare directa greu de crezut pana acum cativa ani. Poti sa creezi incepand de maine o pagina sau un grup pentru cetatenii germani sau spanioli sau englezi care pot deveni noii tai clienti. Poti incepe conversatia, le poti prezenta produsele, beneficiile specifice, modele de business, etc.
Globalizarea functioneaza in ambele sensuri, iar un business romanesc are toate sansele sa aiba o distributie internationala, daca ofera produse relevante.
Daca te decizi sa folosesti retelele sociale, incepe cu o poveste si un apel la conversatie, nu o oferta comerciala directa si agresiva.
Bonus: studiaza platformele de vanzare online
Comertul online engross incepe sa devina un fenomen de luat in considerare. In America spre exemplu, in 2006 comertul online engross a atins o valoare de 1,148 miliarde dolari, peste 20% din totalul pietei de comert electronic.
Studiaza mai bine platformele de vanzare online si posibilitatile care sunt existente pentru tine acolo. S-ar putea sa le poti folosi mai repede decat credeai sau sa ai nevoie sa le cunosti modul de functionare mult mai repede decat crezi. Primul punct de plecare: AliBaba.com
Marketingul online aduce moduri excelente prin care o companie producatoare se poate dezvolta si isi poate creste competitivitatea. Trebuie doar sa fii deschis si sa actionezi.
Incepe de astazi, maine s-ar putea sa fie deja tarziu.
Succes.
fara comentarii Categorie: Idei, Marketing Online Scris de: PlayTheBalls In: 30.04.2010



